Timp de creștere: 30 min.
Ingrediente:
- 20 ml lapte cald;
- 15 g drojdie proaspătă;
- 300 ml apă caldă;
- făină ~ 400 - 500g;
- două linguri ulei;
- 1/2 linguriță sare;
- 1/2 linguriță zahăr;
- 3 linguri smântană;
- 200 g de branză telemea;
- mărar;
- gem;
- ulei pentru prăjit.
Prearare:
Drojdia se amestecă cu laptele călduț. Se amestecă până se omogenizează.
În vasul pentru frământat se amestecă laptele cu drojdia, apa caldă, sarea, zahărul, făina. Se frămantă totul foarte bine. La final se adaugă cele două linguri de ulei si se frământă bine până se încorporează uleiul.
Vasul în care a fost pregatită coca, se acoperă cu un servet curat si se ține la cald 30 min.
Cât crește coca, pregătim umplutura pentru scovergi.
Cand coca a crescut suficient, se unge blatul pe care le facem cu ulei. Coca se mai frământă încă puțin pe blat ( se mai poate adăuga puțina făina dacă este nevoie ) apoi se împarte în bucăți egale, de mărimea unei mingii de tenis.
Se pune uleiul la încins într-un vas suficient de mare încât să le putem prăji ( ceaunel, tigaie, cratiță de tuci ).
Când uleiul este încins, modelăm scovergile: o bucată de coca se rotunjeste ca o bilă, apoi tragem de margini până îi dăm o formă de plăcintă rotundă. Se pune la prăjit. Procedăm la fel cu toate bucățile până terminăm coca.
Se servesc așa calde sau reci, cu umplutura de brânză și smântână, cu gem cu zahăr pudră cu aromă de vanilie, etc.
Umplutură:
Brânza se dă pe răzătoare într-un castron. Se amestecă cu cele 3 linguri de smantană și mărarul tocat fin
Poftă bună !